B-HOOD FiveM Panel Logo B-HOOD FiveM Panel Logo
  • Avatar
    Vizitator
    Autentificare Recuperare cont
    Limba RO EN
  • Principal
  • Acasă
  • Halloween nou
  • Toamnă nou
  • Shop +50%
  • Marketplace
  • Actualizări
  • Regulamente
  • Wiki
  • Suport
  • Reclamații 1
  • Tichete 19
  • Cereri debanare 0
  • Jucători banați
  • Sondaje
  • Survey-uri nou
  • Sugestii
  • Comunitate
  • Jucători
  • Facțiuni 6
  • Clanuri
  • Războaie
  • Echipa staff
  • Clasamente
    • Top mașini
    • Top putere
    • Top 0–100
    • Top jucători
    • Top drift
    • Clasament drift
    • Top membri clan
    • Top membri gang
    • Teritorii gang
    • Top repo
    • Top Blood & Gold
    • Top stunts
    • Top mașini (float)
  • Oraș
    • Dealership
    • Case
    • Afaceri
    • Joburi
    • Numere libere
  1. B-HOOD FiveM Panel
  2. Termeni și condiții

Termeni și condiții

Ultima actualizare: 05.10.2026

Acești termeni se aplică panelului ragepanel.b-hood.ro, serverelor de joc B-HOOD și cumpărăturilor făcute pe site sau din joc. Folosind serviciile, ești de acord cu acești termeni, cu Regulamentul serverului și cu Politica de confidențialitate.

1. Cine suntem

  • RADUQ MEDIA S.R.L.
  • CUI (cod de TVA): RO43411662 · Nr. Reg. Com.: J22/3016/2020
  • Sediu: Str. Ion Creangă nr. 9, camera 4, Târgu Frumos, jud. Iași, cod poștal 705300
  • Email: [email protected]

„B-HOOD”, „noi” sau „b-hood.ro” înseamnă RADUQ MEDIA S.R.L.

2. Serviciile

  • Panelul ragepanel.b-hood.ro: profilul și statisticile jucătorilor, clasamente, tichete, reclamații, aplicații, marketplace și magazinul de gems.
  • Serverele de joc multiplayer B-HOOD (GTA V).
  • Serviciile sunt oferite „așa cum sunt”. Facem tot ce putem ca să funcționeze fără întreruperi, dar pot exista mentenanțe, erori sau opriri temporare.

3. Contul tău

  • Contul e personal. Ești responsabil de parola contului și de ce se face din el; îți recomandăm să activezi autentificarea în doi pași (2FA).
  • Păstrează o adresă de email validă în cont: pe ea primești confirmările, facturile și linkurile de recuperare.
  • Serviciile sunt destinate persoanelor de cel puțin 16 ani. Plățile le poate face doar o persoană de cel puțin 18 ani sau un minor cu acordul părintelui ori al tutorelui.
  • Poți cere oricând dezactivarea contului din pagina contului (ștergere în doi pași, confirmată pe email) sau scriindu-ne la [email protected].

4. Regulament și sancțiuni

  • Jocul pe server și folosirea panelului sunt supuse Regulamentului serverului.
  • Pentru încălcarea Regulamentului sau a acestor termeni (de exemplu cheat-uri, fraudă, abuzuri, conturi multiple interzise), contul poate fi avertizat, suspendat temporar sau închis. Sancțiunile se aplică la fel tuturor jucătorilor, indiferent dacă au făcut sau nu plăți.
  • Poți contesta o sancțiune printr-o cerere de debanare sau un tichet pe panel.

5. Gems (monedă virtuală)

  • Gems-ii sunt conținut digital: o monedă virtuală folosită doar în jocul B-HOOD, pentru beneficiile prezentate în pagina Shop și în joc (comanda /shop). Nu au valoare în bani reali, nu se schimbă înapoi în bani și nu se transferă sau vând în afara jocului.
  • Prețurile sunt afișate în euro și includ TVA. Plata se încasează în lei, la cursul afișat în pagina de plată.
  • Plata cu cardul se face prin NETOPIA Payments; datele cardului se introduc la procesator și nu ajung la noi.
  • Putem schimba oferta de beneficii din shop pentru viitor (preț, bonusuri, produse noi). Dacă trebuie să modificăm ceva ce ai cumpărat deja (de exemplu din motive tehnice, de echilibru al jocului sau legale), te anunțăm pe panel sau în joc; modificarea nu te costă nimic.

6. Livrare

  • Gems-ii se adaugă automat în cont, de obicei în câteva minute după ce NETOPIA Payments confirmă plata. Uneori procesarea poate dura până la 30 de minute.
  • După confirmare primești factura pe email și o notificare în joc.
  • Dacă plata a fost încasată, dar gems-ii nu au ajuns în 24 de ore, deschide un tichet pe panel și menționează numărul comenzii.

7. Dreptul de retragere și rambursări

  • Ca și consumator, ai în general 14 zile să te retragi dintr-un contract încheiat la distanță. Pentru conținut digital livrat imediat (gems), acest drept nu se mai aplică după începerea livrării, dacă ți-ai dat acordul prealabil expres pentru livrarea imediată și ai confirmat că pierzi dreptul de retragere (art. 16 lit. m din OUG nr. 34/2014). Acest acord îl dai printr-o bifă separată înainte de plată: în pagina Shop de pe site sau, la plata cu cod QR din joc, pe pagina de plată deschisă pe telefon. Confirmarea acordului o primești pe email, în factură. Fără acest acord nu se poate trece la plată.
  • Gems-ii livrați nu se rambursează. Rambursăm plata dacă a fost făcută fără acordul titularului cardului, dacă plata a fost încasată și nu putem livra gems-ii, sau când legea ne obligă. Putem rambursa și în alte situații justificate, analizate individual.
  • Suspendarea sau închiderea contului pentru încălcarea Regulamentului nu dă dreptul la rambursarea gems-ilor cumpărați.
  • Contestarea plății la bancă (chargeback) după livrare poate duce la retragerea gems-ilor și a bunurilor cumpărate cu ei și la suspendarea contului.
  • Nimic din acești termeni nu îți limitează drepturile pe care le ai prin lege ca și consumator.

8. Răspundere

  • Nu răspundem pentru pierderi cauzate de întreruperi ale serviciilor, de folosirea contului de către altcineva căruia i-ai dat datele de acces sau de servicii terțe (de exemplu platforma de joc sau procesatorul de plăți), în limitele permise de lege.
  • Grand Theft Auto V și Grand Theft Auto: San Andreas sunt mărci ale Take-Two Interactive Software, Inc. B-HOOD nu este afiliat cu Rockstar Games, Take-Two Interactive Software, Inc. sau cu dezvoltatorii platformelor multiplayer folosite.

9. Reclamații

  • Pentru orice problemă legată de cont sau de o plată, deschide un tichet pe panel sau scrie-ne la [email protected]. Pentru plăți, menționează numărul comenzii din factură sau din emailul de confirmare.
  • Dacă nu ajungem la o înțelegere, te poți adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), inclusiv prin procedura de soluționare alternativă a litigiilor (SAL):
ANPC – Soluționarea alternativă a litigiilor (SAL)

Platforma europeană de soluționare online a litigiilor (SOL/ODR) a fost închisă la 20.07.2025 (Regulamentul (UE) 2024/3228); reclamațiile alternative se depun acum pe platforma SAL a ANPC.

10. Legea aplicabilă

Acești termeni sunt guvernați de legea română. Litigiile care nu se rezolvă pe cale amiabilă se judecă de instanțele competente din România; ca și consumator, te poți adresa și instanței de la domiciliul tău.

11. Modificări

Putem actualiza acești termeni (de exemplu la schimbări legislative sau ale serviciilor). Versiunea nouă se publică pe această pagină, cu data actualizării. Pentru plăți se aplică termenii acceptați în momentul comenzii.

Visa Mastercard NETOPIA Payments Termeni | Confidențialitate | GDPR ANPC — Soluționarea alternativă a litigiilor
© 2018–2026 B-HOOD · panel de KeNNy & InfiniTy

Autentificare

Ai uitat parola?

Recuperare parolă

Scrie numele contului și emailul, iar instrucțiunile îți vor fi trimise pe email.

Îți amintești parola? Autentificare